Nichita Stanescu - Aeroport De Toamna

Pensiunea "Poezii Alese"


Tras inapoi de planeta auzeam ingeri,

auzeam pietrele,

galbenul, verdele

cum urcau noaptea spre centrul

pamîntului.


Aeroportul lansa diavoli cu coada aprinsa

si arzînd treptat treptat de la copite

pîna la crestet, si numai coarnele

le ramîneau întregi si se desfaceau

prabusindu-se

fiecare-n alta parte.


Timpul se sparsese;

fiecare apucam din el ce puteam,

si nici macar nu mai curgea peste tot

la fel:

în glezne trecea o luna,

în genunchi o zi, în coasta o ora

pe limba un minut si-n tîmpla

o secunda


"De aceea încercam sa ne tinem

capetele cît mai departe de miezul pamîntului"

spuse cineva.


Dar

nu-l lua nimeni în seama.


Fiecare avea alt timp si-ncerca

sa treaga-nspre el planeta,

care însa se multumea numai

sa se rostogoleasca.


Auzeam îngeri. Stam la pînda

gat asa-i sar primului în spinare,

pregatindu-ma pentru o calatorie.